joi, 21 august 2008

vise?

...oare imi comunica subconstientul ceva?

De cateva zile am niste vise ciudate, de fapt nici nu stiu daca sunt chiar "vise", ci mai degraba sunt o camuflare a anumitor frustrari. Ma trezesc cu acelasi verdict, iar in noaptea urmatoare o iau de la capat...

Cum am auzit pe cineva odata zicand "calea cea mai lunga din lume e cea de la minte la inima" si e intrutotul adevarat. Mintea iti spune sa faci una si inima nu te lasa, sau invers, depinde de context. Si atunci cum faci? De obicei suni o/un prieten(a) si ii ceri sfatul. Dar nici atunci nu esti multumit, si mai suni o persoana...si tot suni, pana cand ai n variante de cum sa iesi din problema si tot NU stii cum sa o rezolvi, pe cine sa asculti?...unii recurg la mancare, ciocolata in deosebi. Altii se uita pe sine prin magazine sau in datorii...fiecare isi gaseste propriul mod, dar noaptea "acel ceva" revine...

Ce e culmea e ca acele ganduri nu apar numai in vise, deja ma urmaresc pretutindeni, in timp ce ascult muzica, in timp ce sterg praful, in timp ce incerc sa citesc ceva...e ca si cum cineva te tot trage de maneca si nu te lasa in pace, asta e deja frustrant. Dar e frumoasa amanarea, in loc sa stai si sa te gandesti "la rece", oare ce tot incearca mintea mea sa-mi comunice, eu ma fac ca ploua, in fiecare zi imi spun "las' ma gandesc mai incolo, maine e posibil sa treaca, poate se rezolva de la sine...". Si logic, nu e nici pe departe asa.
Am inceput sa ma complac in a amana tot felul de lucruri, incepand cu alea mici, pana la cele mai importante, care tin de propria-mi persoana. Poate e de vina vacanta, care parca e prea lunga...prea multe se schimba, ai prea mult timp liber, nu-ti mai poti tine in frau mintea. Nu e ca in timpul scolii, cand cateodata esti atat de obosit incat nu mai poti nici sa gandesti, doar somnul iti e salvarea. Sau poate e de vina faptul ca traim intr-o continua schimbare. Eu incep a nu ma recunoaste, un necunoscut iti poate schimba comportamentul in doar cateva minute. Sunt persoane care te pun pe ganduri, si care iti ridica multe semne de intrebare, doar ca problema e ca de multe ori acele semne nici nu ar fi trebuit puse.

Sunt adepta ideii ca tot ce gandesti te influenteaza. Daca esti optimist, lucrurile se misca altfel, dar daca tot timpul te victimizezi, intotdeauna esti nemultumit si pentru orice gasesti vinovati...atunci niciodata nu vei avea destul, niciodata nu vei simti ca esti dorit, iubit...Totul consta in mintea noastra, noi suntem singurii nostri stapani, chestia e ca doar putini se si folosesc de atuul acesta! Dar nu e usor sa privesti totul cu seninatate cand o persoana draga se imbolnaveste, sau cand cel pe care l-ai considerat a fi "the one" te paraseste, sau cand pur si simplu nu mai poti...nimeni nu a spus ca e usor, doar cei puternici o pot face, dar de ce sa nu alegi sa fi unul dintre ei?

Indiferent unde mergi, iti iei atitudinea cu tine. Si atitudinea face locul ingrozitor sau minunat. Da, viata este asa cum o faci sa fie!

Niciun comentariu: