Sunt multumita. Am ajuns sa pot spune "i did rised above". Cum? Cand? Unde? In decurs de, sa zicem, luni. Da, sunt independenta. Si nu ma refer la independenta financiara..etc, ma refer la independenta fata de persoanele fata de care aveam o oarecare "dependenta". In fond si la urma urmei, cu totii avem "our person", cea care ne cunoaste poate cel mai bine, care a fost cu noi in momente mai bune sau mai putin bune, care, chiar daca e imperfecta, ne raneste, e tot acolo si cand cortina cade. In viata, oamenii vin si pleaca [exemplul cel mai bun, povestioara cu gara si trenul]. Oamenii cu adevarat importati sunt cei care raman cu tine pe tot parcursul calatoriei, sau macar o buna parte din ea. E usor, sa renunti la o prietenie veche, doar din cauza ca au aparut alte persoane noi si cu potential, dar nu e intotdeauna indicat. Nu trebuie sa renunti la prietenii vechi, doar din cauza faptului ca oamenii nu mai sunt aceiasi. Nici tu nu mai esti acelasi. Te schimbi zilnic. In bine, in rau, depinde din ce unghi privesti.
Azi am fost pusa intr-o imprejurare ciudata. Intr-un fel a trebuit sa ma decid, ce aleg: o prietenie veche, ciudata, cu lacune...sau una noua, fresh, plina de necunoscut? Decizia pe care am luat-o, a fost...Nu voi renunta pe deplin la prietenia veche, nu se stie niciodata, daca persoana noua nu ma va lasa in favoarea uneia mai noi, dar in acelasi timp, nu voi mai fi "legata" de acea persoana. Viata e plina de conexiuni, de ce sa renunt la cursa pentru cunoastere?
vineri, 28 noiembrie 2008
marți, 25 noiembrie 2008
colaps
. Am ajuns la saturatie totala. M-am saturat de unii din jurul meu, m-am saturat de sistemul tampit de invatamant, m-am saturat de vremea de afara, m-am saturat de noiembrie, m-am saturat de ora 6:35, m-am saturat de mine...
Tind sa cred ca nu mai am de ce sa ma satur. Am epuizat majoritatea variantelor, sau poate, daca stau bine sa ma gandesc, ar fi totusi ceva de care nu m-am saturat-nu m-am saturat de timpul liber [pe care si asa il intalnesc rar] si de iubire, acceptare, intelegere, caldura-lucruri de genu'. Sa revin la idee, de ce m-am saturat?
M-am saturat, deoarece simt ca nu mai exista nimic productiv, parca as fi o leguma. Nu-mi place cand sunt irascibila [cu toate ca mai nou, sunt mult prea des asa], nu-mi place ca nu ma stiu controla, nu-mi place ca incerc sa fac ceva bine, sau sa fiu draguta intr-un fel sau in altul si la sfarsitul zilei tot nu a iesit precum era preconizat. Nu-mi place cand oamenii spun lucruri urate sub egida "era o gluma"-deja e un cliseu tot. Nu-mi place sa-mi schimb radical atitudinea doar din cauza unor factori externi/interni, factori de care in mod normal nu ar trebui sa-mi pese-dar ghici ce, mie imi pasa mult prea mult....si lista e atat de lunga incat nici eu nu o stiu pe toata.
Ma simt neputincioasa atunci cand ma vad infranta, si nu infranta de oameni, cred ca peste asa ceva trec mai usor, ci cand sunt infranta de mine insumi. Cum reusesc? Simplu. Incerc sa fac ceva, pun chiar suflet in acel lucru [dorind sa demonstrez cine stie ce?!] si ajung la un moment cand pur si simplu renunt. Renunt pe ultima suta de metri, imi plang de mila, dar nu ma pun pe treaba, ma complac in infrangere. Da, stiu, e doar vina mea, de ce nu gasesc o cale de a schimba lucrul acesta? Nu stiu. Sau stiu, si nu vreau sa realizez?
Dar ce e de facut in momentul cand nu mai ai chef sa faci nimic? Sau cum definesti acest "nechef"? Eu zic ca sunt mai multe cauze/variante de raspuns. Unu la mana, cand mintea ti-e ocupata de griji [puerile sau nu], de indoieli, de suparare, de ... eu, cel putin, nu pot face nimic altceva, stau si ma gandesc tot acolo. Si daca in acest timp port o conversatie cu cineva, mintea mea tinde sa se concentreze tot pe acele aspecte, si nu-mi mai dau pace. Cateodata totul se rezolva cu o baie fierbinte sau un episod din gossip girl cu o cana mare de ceai in mana. Dar si asta, doar atunci cand te hotarasti sa iti misti fundu' din fata compului. Bun, prin urmare e tarziu si eu ar fi trebuit sa fac orice altceva [invatat pt teza, dormit, facut baia aia lunga sau vizionat un episod din gossip girl, etc] decat sa-mi postez frustrarile. Dar viata e imperfecta, eu sunt imperfecta, prin urmare- scriu pe blog.
Tind sa cred ca nu mai am de ce sa ma satur. Am epuizat majoritatea variantelor, sau poate, daca stau bine sa ma gandesc, ar fi totusi ceva de care nu m-am saturat-nu m-am saturat de timpul liber [pe care si asa il intalnesc rar] si de iubire, acceptare, intelegere, caldura-lucruri de genu'. Sa revin la idee, de ce m-am saturat?
M-am saturat, deoarece simt ca nu mai exista nimic productiv, parca as fi o leguma. Nu-mi place cand sunt irascibila [cu toate ca mai nou, sunt mult prea des asa], nu-mi place ca nu ma stiu controla, nu-mi place ca incerc sa fac ceva bine, sau sa fiu draguta intr-un fel sau in altul si la sfarsitul zilei tot nu a iesit precum era preconizat. Nu-mi place cand oamenii spun lucruri urate sub egida "era o gluma"-deja e un cliseu tot. Nu-mi place sa-mi schimb radical atitudinea doar din cauza unor factori externi/interni, factori de care in mod normal nu ar trebui sa-mi pese-dar ghici ce, mie imi pasa mult prea mult....si lista e atat de lunga incat nici eu nu o stiu pe toata.
Ma simt neputincioasa atunci cand ma vad infranta, si nu infranta de oameni, cred ca peste asa ceva trec mai usor, ci cand sunt infranta de mine insumi. Cum reusesc? Simplu. Incerc sa fac ceva, pun chiar suflet in acel lucru [dorind sa demonstrez cine stie ce?!] si ajung la un moment cand pur si simplu renunt. Renunt pe ultima suta de metri, imi plang de mila, dar nu ma pun pe treaba, ma complac in infrangere. Da, stiu, e doar vina mea, de ce nu gasesc o cale de a schimba lucrul acesta? Nu stiu. Sau stiu, si nu vreau sa realizez?
Dar ce e de facut in momentul cand nu mai ai chef sa faci nimic? Sau cum definesti acest "nechef"? Eu zic ca sunt mai multe cauze/variante de raspuns. Unu la mana, cand mintea ti-e ocupata de griji [puerile sau nu], de indoieli, de suparare, de ... eu, cel putin, nu pot face nimic altceva, stau si ma gandesc tot acolo. Si daca in acest timp port o conversatie cu cineva, mintea mea tinde sa se concentreze tot pe acele aspecte, si nu-mi mai dau pace. Cateodata totul se rezolva cu o baie fierbinte sau un episod din gossip girl cu o cana mare de ceai in mana. Dar si asta, doar atunci cand te hotarasti sa iti misti fundu' din fata compului. Bun, prin urmare e tarziu si eu ar fi trebuit sa fac orice altceva [invatat pt teza, dormit, facut baia aia lunga sau vizionat un episod din gossip girl, etc] decat sa-mi postez frustrarile. Dar viata e imperfecta, eu sunt imperfecta, prin urmare- scriu pe blog.
sâmbătă, 15 noiembrie 2008
nu pot sa cred.
Da, nu pot sa cred! Pur si simplu, e prea mult, e prea perfect, e prea prea...
Azi, am stat de prea multe ori sa-mi pun intrebarea, cum si cand m-am schimbat atat de mult? Toate postarile mai vechi sunt parca ale unei alte persoane. Persoana aceea nu recunostea niciodata ca e posibil sa ti la cineva, nu dorea sub orice chip sa-si arate sentimentele, dorea afectiune si cand o gasea facea cumva si se indeparta singura, ca urmare plangandu-si de mila ca nu e dorita. Tot timpul isi dorea lucruri si cand era pe cale sa puna mana pe ele se speria si fugea cat o tineau picioarele. A, sa nu uit, avea unele principii [lucru foarte bun,zic] doar ca nici ea nu stia ce e cu principiile alea si de unde au aparut si daca s-a gandit intradevar la ele ca la niste ' principii' sau pur si simplu le-a adoptat. Apoi, era atat de frustrata si complexata. [nu cunostea inca karma]...si lista poate continua la nesfarsit.
Apoi, intr-o zi, si-a luat inima in dinti si s-a aruncat intr-o cursa periculoasa, s-a aruncat in cursa dragostei [suna mult prea poetic]. De la inceput stia ca nu poate fi usor, stia ca e o mare probabilitate sa sufere foarte mult, stia stia multe...dar, fiind satula sa tot treaca pe langa oportunitati, lua decizia [inteleapta] sa mearga inainte. La inceput, firav. Totusi nu putea dintr-o data sa fie prea deschisa, prea calda, dar aplica 'baby's steps' si in fiecare zi cate putin. Acel 'cate putin' a adus-o in pragul de 'mult' si 'foarte mult'. Astfel ca, dupa cum vedeti, dupa mai mult de 2luni, persoana noatra a ajuns la un asa-zis apogeu[un apogeu care nu va scadea, ci va ramane constant-cel putin asa se preconizeaza].
Stiam ca noi tot timpul cautam in persoanele de langa noi propria noastra fiinta, [suntem narcisisti] dar nu credeam ca imi voi gasi acea persoana, si mai ales ca totul va fi mult mai perfect decat m-as fi asteptat vreodata.
Acum nu mai visez, nu ma mai gandesc 'oare merit toate astea?' 'daca se va intoarce roata, ca sunt prea fericita acum?'...NU, acum iau totul ca atare, traiesc clipa, ma bucur de ea...si las viitorul sa-si urmeze cursul. Nimic nu e intamplator, si DA, gandesc pozitiv.
[va urma]
Azi, am stat de prea multe ori sa-mi pun intrebarea, cum si cand m-am schimbat atat de mult? Toate postarile mai vechi sunt parca ale unei alte persoane. Persoana aceea nu recunostea niciodata ca e posibil sa ti la cineva, nu dorea sub orice chip sa-si arate sentimentele, dorea afectiune si cand o gasea facea cumva si se indeparta singura, ca urmare plangandu-si de mila ca nu e dorita. Tot timpul isi dorea lucruri si cand era pe cale sa puna mana pe ele se speria si fugea cat o tineau picioarele. A, sa nu uit, avea unele principii [lucru foarte bun,zic] doar ca nici ea nu stia ce e cu principiile alea si de unde au aparut si daca s-a gandit intradevar la ele ca la niste ' principii' sau pur si simplu le-a adoptat. Apoi, era atat de frustrata si complexata. [nu cunostea inca karma]...si lista poate continua la nesfarsit.
Apoi, intr-o zi, si-a luat inima in dinti si s-a aruncat intr-o cursa periculoasa, s-a aruncat in cursa dragostei [suna mult prea poetic]. De la inceput stia ca nu poate fi usor, stia ca e o mare probabilitate sa sufere foarte mult, stia stia multe...dar, fiind satula sa tot treaca pe langa oportunitati, lua decizia [inteleapta] sa mearga inainte. La inceput, firav. Totusi nu putea dintr-o data sa fie prea deschisa, prea calda, dar aplica 'baby's steps' si in fiecare zi cate putin. Acel 'cate putin' a adus-o in pragul de 'mult' si 'foarte mult'. Astfel ca, dupa cum vedeti, dupa mai mult de 2luni, persoana noatra a ajuns la un asa-zis apogeu[un apogeu care nu va scadea, ci va ramane constant-cel putin asa se preconizeaza].
Stiam ca noi tot timpul cautam in persoanele de langa noi propria noastra fiinta, [suntem narcisisti] dar nu credeam ca imi voi gasi acea persoana, si mai ales ca totul va fi mult mai perfect decat m-as fi asteptat vreodata.
Acum nu mai visez, nu ma mai gandesc 'oare merit toate astea?' 'daca se va intoarce roata, ca sunt prea fericita acum?'...NU, acum iau totul ca atare, traiesc clipa, ma bucur de ea...si las viitorul sa-si urmeze cursul. Nimic nu e intamplator, si DA, gandesc pozitiv.
[va urma]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
