azi e 2mai si culmea sunt impacata cu mine insumi. as fi poate chiar fericita, daca oboseala nu si-ar spune cuvantul. dupa mult timp, pot afirma sus si tare "sunt mandra de mine". nu vreau sa fiu nici narcisista nici sa dau dovada de un snobism mascat, sunt pur si simplu sincera.
mult timp, acest timp poate fi usor masurat in luni, mi-a fost scarba, jena de ce am ajuns din cauza ca m-am lasat prada compromisului, intr-un fel-mai bine zis prostiei de a incerca de a fi altfel doar pentru ca cine eram nu era destul de bine privit de cei pe care vroiam sa ii impresionez.
bun, revenind. ziua de 1mai, nu a fost -teoretic vorbind, excelenta. expresia potrivita ar fi "a fost o zi complexa". am vazut oameni, despre care credeam ca sunt mult mai "cu nasul pe sus"facand munca de jos fara a schita o strambatura si normal, k am vazut si reciproca lor. m-a pus pe ganduri. acum cateva luni, probabil k eram si eu o imagine a consecintei reciprocelor, dar ieri, ieri am inceput sa ma maturizez.
mi-am dat seama ca totusi nu mi-am pierdut de tot principiile, ca inca nu e prea tarziu sa arat ca un om nu e facut doar dintr-o serie de accesorii si ca, dincolo de aparente oamenii sunt niste oaze, gata de a fi descoperite.
in spatele fiecarui cuvant scris azi, se ascund o sumedenie de alte cuvinte, pe care nu vreau/pot sa le exprim. poate e din cauza oboselii sau a fricii de a citi ce subconstientul dicteaza. prefer sa nu stiu cu adevarat raspunsul.
concluzia ?
oamenii ranesc si vor rani intotdeauna, asta ne e firea, important e sa ajungi in punctul in care poti atinge controlul si intelepciunea de a opri un ciclu al ranirii, in fond si la urma urmei, pe tine te ranesti cel mai mult.
[un exemplu mai usor de digerat: fiecare om e o piatra, doar ca la fiecare difera gradul de stralucire. celelalte pietre te pot lovi si prin lovitura lor te pot slefui. unele pietre, dupa un anumit timp ajung sa devina niste mici diamante, pentru ca au fost atat de bine slefuite. intrebarea e : acele pietre care au slefuit cum au ramas?...din pacate, au ramas doar cu zgarieturi, fara luciu deloc, si acel inceput de luciu pe care probabil l-au avut la inceput, a disparut] -la fel cu oamenii.
sâmbătă, 2 mai 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
