despre bunatate

Ma uit la oamenii din jurul meu, majoritatea sunt oameni asa-zisi buni... si totusi ma intreb "cum arata un om bun?"

In gimnaziu, pe cand am inceput sa o iau pe carari ma intunecate, am intalnit o persoana [total intamplator] si ne-am imprietenit. Datorita ei, eu, pana acum tot cred ca am reusit sa imi gasesc drumul spre o lumina oarecare. Ea a fost prima persoana despre care eu am afirmat "e un om bun". De ce? In primul rand, era genul de om pentru care conta foarte mult interiorul unui om, [si nu e un cliseu] ei chiar ii pasa de oameni, se interesa de toata lumea, era putin timida, nu ii placea sa fie ridicata in slavi, zambea si cel mai important ridica oameni. Acum cand stau si ma gandesc, pentru ea, oamenii erau ca niste copilasi speriati. Orice copil speriat are nevoie de o mangaiere si de un sentiment de siguranta. Vorbind cu ea, primeai aceste lucruri. In acel an, ea mi-a fost exemplul pentru a deveni o persoana mai buna. Apoi, am realizat, ca nimeni nu e perfect si fiecare "cadem" la anumit capitol.

In ziua de azi e greu de vazut care persoane tind sa fie bune. Toti purtam masti, toti la un moment dat tindem sa fim loviti de ipocrizie. De multe ori, cand vad o persoana care ma ajuta fara niciun motiv anume, incep sa suspectez. Probabil mass-media si educatia poarta vina. Ni se spune in fiecare zi ca lumea este un loc primejdios, ca oamenii nu vor decat sa iti faca rau si ca nu trebuie sa te increzi in nimeni.

Pacat.

Dar stiu, ca sunt printre noi multi ingeri deghizati in oameni. Multi care nu iti vor zambi pentru a-ti cere ceva, multi care iti vor da o mana de ajutor ca sa te ridici fara sa iti ceara sa le dai mana inapoi, multi care te vor duce departe fara sa iti ceara bani de bilet...

Toata chestia e "cum iti dai seama care sunt?", raspuns "cand ii vei intalni, iti vei da seama".