Ti-as cere sa ma ucizi. Nu mi-e frica sa iti cer asta, mi-e frica ca poate nu o s-o faci tandru. Stiu, eu nu sunt in stare sa ma sinucid, pentru ca sunt prea ipocrita. Mi-e frica de iad. Si totusi, traiesc unul. De ce mi-e frica oare?
As vrea sa ma ucizi suav. Ca o calatorie minunata spre un sfarsit etern. Ca un somn fara cosmaruri, asa lin, cu imagini simple, albe, tacute, fara haos, fara zgomot, usor si frumos- da, asa vreau sa mor.
Nu stiu in ce mod vreau sa ma ucizi. Nu m-am hotarat. Totul pare prea dureros si prea mult zgomot. Ti-am zis, eu vreau sa mor intr-un cantec, sa fie armonios totul si sa nu fie o moarte obisnuita. Nu stiu de ce iti cer asta, dar poti refuza daca vrei. Depinde, cat ma iubesti de tare? Ma iubesti atat de mult incat sa ma cruti de acest cosmar pe care il traiesc? Sau ma iubesti cat sa nu poti lasa sa adorm un somn pentru totdeauna?
E greu sa ma decid ce sa fac: Sa te rog? Sa nu te rog? Sa ma rog sa mor in somn si asa nimeni nu trebuie sa ia nicio decizie? Ce sa fac? Iar uit, tu nu ma poti auzi, prin urmare nu ma poti ajuta sa ma decid. Urat.
Moartea e frumoasa, pentru ca dupa ea vine ceva mai frumos decat orice pe lume, vine viata. Da, cred in viata dupa moarte, orice moarte, de orice fel. Si eu vreau viata! De aceea vreau sa mor, ca sa primesc viata. Si de aceea te rog pe tine sa o faci. Tu esti special, tu poti, tu poti... sa ma aduci la viata pe care o merit.
Te rog ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
frumos.imi place cum ai etalat "marsul" spre moarte.
Trimiteți un comentariu